Fiecare greseala pe care o fac ma aduce mai aproape de tine. Fiecare greseala vine la pachet cu o gura de alcool. Nu fac greseli pentru ca beau. Si nu sunt alcoolica. Nu ma aflu in faza de negare. Greselile pe care le fac ma definesc ca persoana si intr-o buna zi, cat de buna nu se stie exact, voi fi mandra de ele.
Sunt mandra ca gresesc alaturi de tine, desi nu pe umarul tau am plans, nu tu m-ai tinut de frunte la ultima cearta pe care am avut-o cu un vas de toaleta, nu tu m-ai strans de mana cand n-am stiut unde sa te caut si ce sa fac. Poate daca ai fi fost precum un ceai de menta si o paturica pufoasa as fi alergat mai cu elan si nu mi-ar mai fi trebuit parasuta si nici plasa de siguranta. Raman cu o rochie de mireasa patata cu zmeura si cu un zambet pe buze. Un zambet de fotografie veche. Ramai cu expresia faciala care se iveste dupa intrebarea "Ce mai am sa iti dau dupa ce ti-am dat tot?" Si incepi sa cauti. E ca un fel de garage sale, le insiri pe toate si mai trece cate unu si spune "Si eu am avut. Dar s-a pierdut si abia dupa am realizat cat de valoros era", apoi trece mai departe. La fel fac toti, desi toti stiu cum e sa pierzi pe cate cineva. Ma opresc in momentul ala stupid si vreau sa se opreasca timpul in loc. Refuz sa te pierd. Si ma incapatanez din pur masochism sa ma agat de cate ceva. Ceasca de cafea din care o data ti-ai baut cafeaua prea amara, eu nestind sa fiu acra de dimineata. Melodia aia tampita care suna trist de fiecare data cand ma suni si te ascunzi sa nu te auda nimeni, dar eu tot zambesc. Macar ma mai suni. De la divort am ramas cu un pulover, trag cu putere de el, poate a ramas acolo mirosul tau. Nu mai e decat miros de fum de tigara. Ma strangi de mana pe sub masa, de parca am fi in clasa a II-a si astept sa imi soptesti tacere. Mi-o soptesti cu drag.
In tine ma ascund de toate greselile pe care le fac. Ma intreaba tinandu-ma de mana pe sub masa "Greseala asta cat costa?" "Pai, ieftin. O cafea". Si imi ia aproape toate greselile si imi lasa sufletul gol de ele. Acum imi lipsesc. Dar te am pe tine. Fii tu greseala mea. Apoi, cade in genunchi in plina strada si ma intreaba "Cum e sa fi frumos?" "Pai, e bine. Atat timp cat suntem la cafea". Ii spun ca vreau sa fiu fericita si imi raspunde cu "Iubeste-ma"
Cata vodka si suc de portocale am plans in bratele tale? Am plans dupa greseala mea dintai si dupa cea din urma. Cateodata le incurc si ma gandesc ca e totuna. Ma gandesc ca mi-am vandut greselile pe o cafea, poate lor le e dor de mine si toata vodka din lume nu le poate inlocui. Trag un fum si dau mai departe. Chipurile , se paseaza. Nu se cere, se da, mai departe, desigur. Expir. La fel. Inexpresiva si insensibila. Ma prabusesc in mine si e gol. Macar greselile erau pufoase si ma inveleam in ele. "Pune-le pe foaie si trage linie" imi sopteste vocea colegului de clasa a II-a. Trag linii strambe si rezultatele imi curg pe langa. Nici macar nu sunt rezulatate sau solutii. Sunt vise plamadite inaintea verii si acum au devenit frunze galbene ce cad atunci cand apusul e zmeuriu.
Sunt mandra ca gresesc alaturi de tine, desi nu pe umarul tau am plans, nu tu m-ai tinut de frunte la ultima cearta pe care am avut-o cu un vas de toaleta, nu tu m-ai strans de mana cand n-am stiut unde sa te caut si ce sa fac. Poate daca ai fi fost precum un ceai de menta si o paturica pufoasa as fi alergat mai cu elan si nu mi-ar mai fi trebuit parasuta si nici plasa de siguranta. Raman cu o rochie de mireasa patata cu zmeura si cu un zambet pe buze. Un zambet de fotografie veche. Ramai cu expresia faciala care se iveste dupa intrebarea "Ce mai am sa iti dau dupa ce ti-am dat tot?" Si incepi sa cauti. E ca un fel de garage sale, le insiri pe toate si mai trece cate unu si spune "Si eu am avut. Dar s-a pierdut si abia dupa am realizat cat de valoros era", apoi trece mai departe. La fel fac toti, desi toti stiu cum e sa pierzi pe cate cineva. Ma opresc in momentul ala stupid si vreau sa se opreasca timpul in loc. Refuz sa te pierd. Si ma incapatanez din pur masochism sa ma agat de cate ceva. Ceasca de cafea din care o data ti-ai baut cafeaua prea amara, eu nestind sa fiu acra de dimineata. Melodia aia tampita care suna trist de fiecare data cand ma suni si te ascunzi sa nu te auda nimeni, dar eu tot zambesc. Macar ma mai suni. De la divort am ramas cu un pulover, trag cu putere de el, poate a ramas acolo mirosul tau. Nu mai e decat miros de fum de tigara. Ma strangi de mana pe sub masa, de parca am fi in clasa a II-a si astept sa imi soptesti tacere. Mi-o soptesti cu drag.
In tine ma ascund de toate greselile pe care le fac. Ma intreaba tinandu-ma de mana pe sub masa "Greseala asta cat costa?" "Pai, ieftin. O cafea". Si imi ia aproape toate greselile si imi lasa sufletul gol de ele. Acum imi lipsesc. Dar te am pe tine. Fii tu greseala mea. Apoi, cade in genunchi in plina strada si ma intreaba "Cum e sa fi frumos?" "Pai, e bine. Atat timp cat suntem la cafea". Ii spun ca vreau sa fiu fericita si imi raspunde cu "Iubeste-ma"
Cata vodka si suc de portocale am plans in bratele tale? Am plans dupa greseala mea dintai si dupa cea din urma. Cateodata le incurc si ma gandesc ca e totuna. Ma gandesc ca mi-am vandut greselile pe o cafea, poate lor le e dor de mine si toata vodka din lume nu le poate inlocui. Trag un fum si dau mai departe. Chipurile , se paseaza. Nu se cere, se da, mai departe, desigur. Expir. La fel. Inexpresiva si insensibila. Ma prabusesc in mine si e gol. Macar greselile erau pufoase si ma inveleam in ele. "Pune-le pe foaie si trage linie" imi sopteste vocea colegului de clasa a II-a. Trag linii strambe si rezultatele imi curg pe langa. Nici macar nu sunt rezulatate sau solutii. Sunt vise plamadite inaintea verii si acum au devenit frunze galbene ce cad atunci cand apusul e zmeuriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu