Magda - povestea mea

Toata lumea are un pret. Tu cu cat te vinzi? Ma intalnesc cu Magda la ea. Avem aceasi varsta. Face sex pe bani de 5 ani. Parca ma uit in oglinda. Si ea are unghiile facute cu negru. E data cu rimel ca mine. La amandoua ni s-a intins creionul dermatograf.

Felul in care ne muscam buzele difera, in rest putem fi considerate identice , dupa parerea unora. Si nuanta pielii difera. Mie mi se decojeste pielea care lasa in urma o carne rosie si atat. Era weekend si eram la Timis. Soarele m-a violat tacut. Pielea mi se jumuleste abia dupa 2 sapatamani de la incident. Pielea Magdei are o nuanta de gri, poate de la becul chior, bate in nuante galbene.

Imi zambeste. Are dinti frumosi. Ii intind pachetul sa isi ia o tigara. Cand intinde mana pe incheietura i se vad niste urme rosii. Cu o vocea scazuta, de parca i-ar fi teama sa nu o auda celelalte persoane din casa, desi suntem singure, imi explica. Tigara ii atarna lipita de buza in partea dreapta cand vorbeste si nu cade. O privesc fascinata. Buzele ii sunt rosii. Nu poarta ruj atunci cand fumeaza, i se pare ieftin si curvesc. In cele din urma aud ce imi sopteste "Ultimul client a vrut sa fiu legata, da` imi trece daca imi tin mainile in apa cu gheata vreo juma` de ora". Imi aprind si eu o tigara fara sa ma uit la ea in ochi, intreb la fel de incet "Si le mai simti dupa jumatate de ora?" Rade. Oricat de incet as vorbi, tot timpu` ma aude. "Tot timpu` nu imi zici ce vrei sa stii. Tu cu intrebarile tale...Ce vrei sa stii, daca imi mai simt incheieturile dupa juma` de ora de futai legata la maini? Sau daca imi mai simt mainile dupa ce le las intr-un lighean cu gheata juma` de ora?". Nu stiu ce sa ii raspund. In timp ce fumul se ridica o privesc in ochi "Cred ca amandoua." Nu mai zambeste, se joaca cu tigara pe marginea scrumierei. "Te fascinez, bolnava mica ce esti. Nu mi le mai simt. Da` nu vreau sa vorbim despre munca acum, n-ai fata de resurse umane si nici de sef de personal. Nici io nu te intreb de clientii tai si de munca ta." "Pai bine atunci. Hai sa nu facem conversatie ca nu e cazul. Pentru ce mi-ai cerut gel de heparina?" "Hai zi-mi ca nu te-ai documentat pe net. La cum te cunosc, cred ca stii tot prospectul medical pe de rost si acuma o sa imi atargi atentia si o sa imi zici de efecte secundare si alte cacaturi. E pentru <>" "Ce-s alea?" "Astea" si intinde mana stanga si apoi se ridica in picioare si cu mana drepata isi da blugii jos cu tot cu chiloti. Si in zona inghinala aceleasi umflaturi apar pe piele. Nu seamana cu nici o infectie cu transmitere sexuala, le cunosc prea bine. Nici leziuni de SIDA nu sunt. Flash-back-uri imi apar in minte. Acolo unde dependentul de heroina se grabeste sa intepe vena, vena sa incapataneaza sa fie strapunsa, fuge sub piele. Substanta injectabila se strange sub piele si se formeaza un fel de galma. "Uite azi mi-am mai futut una in graba, si pe gat". Isi da parul al o parte si imi arata inca o "guguloaie". Intreb neimpresionata de mica ridicatura de sub piele "Pai?" "Ma grabeam intre doi clienti. Seringa te cheama. Stii cum e..." Ii dau gelul cu heparina si imi aprind alta tigara. "Mersi. Ce sa iti dau pe el?" "Pai..m-am gandit sa imi imprumuti si mie Tropicul Cancerului de Henry Miller" "Atata?" "Stii ca lucrez ca pula si n-am timp sa citesc decat noaptea." "OK. Ia-o. E langa frigider in balcon, dupa raftul cu catusii, ai grija sa nu te intepi. Si sa nu ii faci urechi de magar, ca mi-a placut tipul. Mai stai mult?". Nu sunt deloc surprinsa ca ma da afara. "Nu, imi iau cartea si plec" "Mda, mi-e greata si ma dor oasele de la ultimul futai" "Hei, am zis ca nu vorbim despre munca" "Du-te dracu`" "Iti las tigari? " "Da. Mai stai sa imi faci un ceai si poti sa pleci dup-aia".

Ma prinde de mana si traversam camera. Ma simt singura. Tu pe cate carti te-ai vinde? Pe cate doze de heroina? Pe cate persoane ai lasa sa te lege de incheieturi? Pe cate persoane ai lasa sa-ti faca un ceai si sa iti imprumute tigari atunci cand esti la pamant si mai jos de atat nu poti ajunge? Imi deschide usa. "Auzi, da` alea dor?" Stramba din nas. "Treaba mea" si imi tranteste usa in nas.

Asteptand II

Duminica. Zi frumoasa cu ploaie. Te astept de o saptamana. Astept sa vina ziua asta nenorocita care ma dezamageste total si imi arata ca asteptarile pot sa dureze mai mult de trei luni. La multi ani! In drum spre un pahar sau doua chiar, nu sunt chiar atat de josnica incat sa ma duc singura in oras si sa imi pis ochii intr-un pahar, ma imbib a respiratie urat mirositoare si a bere rasuflata. Asa sunt eu, mai sensibila la mijloacele de comun in transport. In geam se reflecta imaginea individului care gafaie, in nas ii simt drojdia de bere consumata. Festivalul berii a luat sfarsit, numai asteptarea mea nu.

E timpul sa ma scald intr-un butoi de melancolie in timp ce sorb doua shoturi. Cineva pe care am pierdut pe drum ma tine in brate si incerca sa ma faca sa zambesc. Ce sa ii spun? Ca eu astept? Nu ar intelege. Gata cu melancolia si cu visatul cu ochii deschisi. Ultima comanda. Ma ridic de la bar, complet treaza si ma duc sa imi caut un colt sa astept. Tot tu? Dar te-am pierdut, intelege ca nu pot astepta la tine in brate.

M-am trezit din vis pentru ca ai uitat de mine. Ai plecat fara mine. Vertigo se manifesta. Greata si stomacul mi se strange violent la un loc, o vena imi pulseaza cu putere pe partea dreapta, de parca ar stii ca partea dreapta e preferata mea. Asteapt sa treaca tot. Dar doare, futu-i chiar ma doare. O voce sopteste: "Cateodata doare si sa astepti". Eh, ce stii tu? Cateodata doare si sa respiri. Plina de resemnare inspir, expir si o iau de la capat. E ceva involuntar. Aerul rece ma loveste dupa gat si muschii incordati de ieri se revolta. Pasesc mai departe sa imi caut asteptarea, poa ea ma va gasi inaintea ta si va stii ce sa faca cu mine. Da` la cum stau lucrurile cred ca ma va lasa sa astept in continuare si va trece pe langa mine.

Se intampla sa pierd pe cineva drag si sa nu pot face nimic. Sunt nevoita sa astept sa imi treaca. Durerea trece in timp, doar amintirile o mai invie si un accident de masina care imi face parul de pe mana sa mi se ridice pe sub piele. Se intampla sa nu pot ajunge la timp la timp la o intalnire importanta, dar prietenii ma asteapta oricat. Punctualitatea e una din miciile mele minciuni incluse in CV. Dar cum se face ca numai mie mi se intampla sa ma arunc de la etaj?. Trebuie sa fie undeva sus, gen zgarie-nori. Pai cum am ajuns asa sus? M-ai tinut tu de mana si mi-ai spus ca o sa vii. Eu te-am crezut si te-am urmat. Acum sunt sus si asfaltul se apropie vertiginos de fata mea. Vertigo nu e teama de cadere. E teama de saritura. Pur si simplu esti las si nu poti sa treci peste margine, nu poti sa sari si daca cineva te impinge de la spate tu nu te poti desprinde. Prea tarziu, m-am aruncat. Totul vajaie si cad. Aerul e rece si asfaltul ma primeste in brate. Poate aveam doar nevoie sa sar. Din clipa in care te-am cunoscut mi-am aruncat parasuta si am invatat sa astept. Acum cad. E o cadere moale, nu ma mai doare, aerul e moale si nu taie. Imi mangaie asteptarea care seamana cu o rana deschisa. Stii si tu ca toti avem nevoia de a sari si de aia ne aruncam cu bratele larg deschise. M-ai lipsit de imbratisarea ta azi si m-am lovit de asfalt. Raman sa astept sa imi treaca. Nevoia de sari? Durerea? Mirosul de bere rasuflata ce vine din spatele meu? Ziua de azi sa pot astepta si maine? Frica ca ma vei uita si vei pleca fara mine intr-o zi? Doar astept.