La shaorma pentru un kebab cu zmeura verde

Suna. Raspund. Prietenul meu cel mai bun disperat la telefon, cineva drag m-a pierdut in drum spre casa intr-o shaormarie si nu stie de unde sa ma ia , de unde sa ma gaseasci si de la care masa.

Treizeci si doi. Treizeci si doi? Comanda.

Suna din nou. Raspund. Ma ajuti? ok, mersi mult, da da imi inchid telefonul si vad eu. Ciao. Vine o intrebarea dintr-o gura plina de mancare, gura manjita cu sos pe la colturile guri, gura care nu sta sa fie stearsa decat la sfarsit. O parte din fun-ul de a manca kebab sau shaoarma e acela de a te manji pana la nas, urechi sau alte parti ale corpului. Iti respect alegerea manjeste-te, vorbeste-mi cu gura plina si intreaba-ma.

"De cine te ascunzi?" sau "Poate de ce te ascunzi?" zise el

Ma ascund de tine, m-ascund de ea, de ei si ele, de restul lumii. M-ascund pentru ca ma doare si nu vreau ca ei sa stie. Ma ascund de tot ce stiu si imi doresc o reintoarcere la varsta gradinitei. Varsta la care nu imi era frica ca cineva ma cauta si nu ma gaseste. Era simplu sa minti pentru ca erai nevinovat. Ma ascund de tot ce stiu pentru ca ma doare. Dar el nu stie, nu poti manca un kebab si psihanaliza pe cineva in acelasi timp. E simplu. El ma intreaba de ce ma ascund de cineva care ma cauta, iar eu ii raspund ca ma doare aceasta cautare. Atunci cand ma gaseste toate dor.

"Daca mama ta l-ar minti pe tatal tau, cum ai reactiona?"zise el, intr-o lupta cu gigantul kebab.

Cu indiferenta probabil. E treaba lor ce fac. Eu vreau sa fug, ei sa se minta si sa se ascunda. Daca fug, lucrurile pe care nu le stiu nu ma pot rani si atunci o sa ma mut. Ma mut, intr-o curte, intr-un cort. O sa am si un caine, care sa fie al meu si sa nu ma minta, pentru ca nu mi-ar pasa de minciunile lui.

Ma priveste. Mesteca si se iveste dintre buzele-i ca zmeura teoria dualitatii. Hap, inca o musca.
Cata filosofie intr-un kebab. Inghite. Tot la gura ma uit. De la manjeala sau de la buze? De la dualism? Imi spune de alb si negru, cand eu sunt imbracata colorat, imi spune de ying si yang cand eu nu sunt chinezoaica. Mai trebuia sa imi spuna de masculin si feminin. Ii raspundeam ca am iubit candva o fata si n-am nevoie de masculin sa imi deschida usa la shaormarie. Vorba aia beatles-easca
"I once had a girl, or should I say, she once had me
She showed me her room, isn1t good, norwegian wood?" dar am incetat sa o iubesc cand a murit, el nu stie. Inca mesteca.

Toate mi-au fost spuse demult in alte vremuri. Erau mai mult de doua culori. Alb si negru, acolo la capatul curcubeului. Acolo mi-au fost spuse de alte buze , nemanjite, fara de kebab. Le-am auzit atunci cand rosul buzelor imi pata carnea si devenea oranj. Eram racita poate, pentru ca erau multe portocale sub pat cand am auzit toate acestea. Apoi, s-au facut lamai. Cineva le-a stors si acreala mi-a aparut peste zambet. Din storsatura asta s-au facut galben vanilie si aratau ca o inghetata care te face fericit. Oare buzelor ca zmeura, pline de sos alb le place inghetata de vanilie? Dar limbii? Imi revine in minte verdele, de la mocheta din shaormarie.Verdele, se deschide si se inkide, apoi ma loveste lent ca primvara cu mirosul ei. Aici miroase a kebab si afara miroase a frig si ploaie. Unde-i primavara? Mi-a disparut verdele de pe mocheta si a ramas in ochii mancatorului de kebab care ma priveste rumegand mai departe. O fi vreun albastru in ochii lui? Ma ia cu dor de moarte un albastru de cer de Vama. Ehhh, ce stii tu buze ca zmeura si ochi verzi? Tu nu sti cerul albastru de Vama, care il saruta marea intr-un colt si apoi in altul, prabusindu-se violent intr-o penetrare albastra. De la atat stat gol pe plaja te loveste frigul in oase la momentul inserari si cauti ceva. Indigo. Te-am gasit. Asta e culoarea blugilor mei rupti in genunchi pe care ii imbrac cand mi-e dor de ea, de Vama , de mare si de briza. Totul se sfarseste prin marea trecere spre violet, nu culoarea echipei locale de fotbal. Violet, ce ma adoarme in parfum de lavanda.

Nu cred ca a inteles faptul ca lumea mea avea odata, mai demult, mai multe culori. Acuma a ramas doar neagra. Termina de mancat, cu mainile manevreaza sapca ce imi apartine. O muta, o pune , o ridica si o aseaza la loc. Plecam. Deschide usa galant si afara ii frig. Moby ne asteapta parcat pe trotuar, coada rosie i se vede din departare. Ne imbarcam.

"Iti dai seama ce haos ar fi tot daca ne-am lua dupa cum le vezi tu?!" spuse el.

Kebabul a fost de vina. De aceea trebuie sa fim anarhisti. Autoguvernarea e singura solutie. Cea mai simpla. O libertae fara Kebab este privilegiu si nedreptate, Kebabul fara libertate este sclavie si brutaliate. Sau sa fim mai bine Saormisti. Libertatea mea nu o impiedica pe a ta sa fie exercitata, atata timp cat nu imi aduce nici un prejudiciu moral sau fizic.

Mi-am uitat sapca la el , cel care imi pusese intrebarile si cel care imi spuse, era p cap. Moby s-a oprit, eu am debarcat.
Ciao.Ciao ochi verzi si buze ca zmeura.