Acelui care pleaca

Iti scriu de fiecare data cand nu esti langa mine. Am o mie de randuri in cap si inca o mie in suflet. Acum, cand totul s-a sfarsit si ai plecat de tot, imi dau seama ca imi lipsesti. E ca in filme. Alea americane si de prost gust, in care bagajele de la aeroport nu sunt grele si in care bombele nu explodeaza niciodata la timp. Bomba a explodat. Fa-ma bagaj si ia-ma cu tine unde pleci, pentru ca stiu ca o sa imi lipsesti abia acum dupa ce nu te mai am.
Nu am crezut niciodata ca mi se poate intampla si mie. Eram a ta si eram speciala prin faptul ca ma privai de prezenta ta. Nu ai sa stii niciodata ca zidul ce l-am construit ani de zile intre noi s-a daramat in cateva secunde atunci cand ai iesit pe usa. De ce ai mai intors privirea peste umar atunci cand a trebuit sa lasi tot urma? De data asta chiar s-a terminat. Nici lacrimile nu isi au rostul in povestea noastra, nici bocetele lungi de inmormantare, nici mana care mi-o puneai pe umar cand stiai ca nu mi-e bine aici si ca imi lipsesti si daca nu iti spun. Ti-am iertat minciuna. Am fost de partea ta orbeste si am crezut in tine. Tu n-ai crezut in noi.
E prea tarziu. Atunci cand alegi. Esti obligat sa alegi. Vei face un compromis. Imi pare rau ca ai ales sa renunti la mine. Am crezut in tine, de ce n-ai fost eu aia care sa merita sacrificiul? O portie de minciuni e tot ce iti cer sa imi dai, sa ma lasi sa traiesc in lumea noastra plina de zambete. Cateodata se materializeaza si atunci uit ca nu e adevarat. Totul e teatru ieftin. Mai vreau o reprezentatie. Iti dau tot , doar mai ia-mi un bilet.
Nu vreau sa imi iau ramas-bun. A cui raman acum? Zi-mi cui fac cafea sambata dimineata? Nu vreau sa pleci, desi sa fac o scena acum e ieftin si grotesc, dar nu pleca. Ramai si promit ca in alta viata o sa te mint si eu frumos si o raman a ta.

Trecut in dezordine, fa-ma fericita?!

Oamenii n-au avut niciodata o problema in a se debarasa de trecut. Eu l-am aruncat la gunoi in bratele primului venit care a avut si avantajul de a fi primul servit. Vreau sa iti multumesc pentru datile in care ai fost lada mea de gunoi. Sa stii ca voi aprecia asta. Trecut devine mult prea complicat uneori, de accea ajunng sa fug de el. Am reusit sa simplific lucrurile intr-o asemenea maniera incat azi par complicate.
Carnea va arde, fotografile vor arde, iar memoria, ce e asta? Balmajeli incoerente ale unor nebuni care nu vad nevoia de a uita. Nu mi-am casapit fostii prieteni desi simteam nevoia sa hacui ceva. Cand imi lipsesc mai tare, decat de obicei, momentele fericite de altadata imi aduc aminte de focul de tabara pe care l-am facut in spatele blocului cand ti-am ars jucariile de plus si scrisoriile. Si ce sa vezi? Pofta de trecut dispare. Amintirile pe care le-am strans si de care nu pot scapa le casapasec. Mortii nu striga. Poate de aia tot ce este mort are si o anumita seductie. Pastreaza toate calitatiile alea admirabile ale vietii, si nimic din dezordinea mea obositoare. O asociez de multe ori cu lucrurile vii.
Porcarii si reprosuri si nevoia de afectiune. Pot sa le scot la licitatie, sa le expun la muzeu si sa le adun in colectii. Imi ofera o siguranta de colectionar. Sunt colectionar de lucruri ciudate. Am adunat atatea atingeri incat usile de la sifonier imi stau labartate si am strans atatea reprosuri, incat noaptea cand ma duc dupa un pahar de apa ma tot impiedic de ele prin camera intunecoasa. In timpul zilei mai ies din lada de la pat cate o mana sau un picior. Le inghesui la loc , prefacandu-ma ca acolo e locul lor, aruncandu-le o parare de rau. De ce nu te poti debarasa are ciudata calitatea de a se schimba in timp. Lucrurile de care alta data eram mandra, acum le inghesui cat mai bine in spate si sper sa ramana acolo. Probabil sunt doar una din firile acelea curioase care stau si stau ,iar stau si asteapta sa vada ce se intampla.
Astept pe o plaja pana cand se face frig. Apoi imi investesc toate amintirile intr-o barca al carui fund e din sticla. Barca asta e mai scumpa decat o undita, nu ma lasa sa pescuiesc nimic din ce imi doresc. Ma pune exact in calea stihiilor naturii si ma lasa singura in mijlocul marii. Nu seamana deloc cu Mariana. Cei care asteapta se afla mereu in calea unui oarecare pericol. Daca esti si curios, s-ar putea sa nu te mai intorci niciodata acasa. De fiecare data cand asteptatam in barca cu fundul de sticla m-am intors acasa alta si tu nu mai m-ai recunoscut. De aia te-ai indragostit la nesfrasit de mine? Te-am pierdut acum, esti asemeni barbatiilor care acum locuiesc cu sirenele , pe fundul marii. Sau celor care au descoperit in altcineva Atlantida.
Fiind o fiinta inzestrata cu multa minte, colectionarul de curiozitati din mine se va inconjura de lucruri moarte si se va gandi la trecut, la vremurile in care acestea traiau si miscau si aveau viata. La vremurile in care eram fericita. Traiesc intr-o statie de tren parasita, asteptand sa treaca o imagine macar, a modelul de tren care odata m-a fermecat. Imi iubesc mortii vii, mai ales pe cei originali.
Trecutul este ceva care a trecut pe langa mine. E maleabil doar acolo unde am avut de facut alegeri. De fiecare data au fost gresite si m-au facut fiinta de azi. Alta data ma puteam razgandii, acum nu pot decat sa sufar schimbarile. Obiectivul prin care privesc poate fi patat stramb sau facut bucati. Tot ce conteaza pentru mine e felul in care se vede ca eu inving ordinea si instaurez dezordine. Pretinzi o ordine care nu exista. Inceteaza sa inventezi o siguranta care nu poate nicicum exista. Fericirea noastra a murit.